Anna Nicole Simth - viaţa şi moartea unui sex-simbol
Anna Nicole Smith - viaţa şi moartea unui sex-simbol
Anna Nicole Smith a murit ieri seară, fără a pune mâna pe cele 800 de milioane de dolari din averea răposatului ei soţ. Fostul „iepuraş” Playboy, devenită între timp actriţă şi star TV, a fost găsită inconştientă într-o cameră de hotel pe care o închiriase împreună cu iubitul ei. Avocatul vedetei avea să confirme ulterior că a încetat din viaţă, în ciuda intervenţiei medicilor. Deşi cauzele decesului rămân încă necunoscute, varianta cea mai palpabilă este cea a unei supradoze.
Frumoasa în vârstă de 39 de ani a fost găsită fără suflare în momentul când medicii au ajuns la hotelul în care se cazase, din Hollywood, Florida. Cu ceva timp înainte, chemase o asistentă medicală, plângându-se că nu se simte prea bine. Eforturile medicilor au fost însă în zadar, decesul fiind constatat la ora locală 2:49 p.m. Care este însă povestea acestei femei, considerată de mulţi o a doua Marilyn Monroe?!
Anii tinereţii
Vickie Lynn Hogan, căci acesta este numele ei adevărat, s-a născut pe 28 noiembrie 1967, în Houston, Texas. A fost fiica lui Donald Eugene Hogan şi a lui Virgie Mae Tabers. A avut şi două surori: Donna Hogan şi Amy Hogan. Când Vickie era foarte mică, familia ei s-a mutat în Mexia, un mic orăşel situat la 127 de kilometri de Dallas. La scurt timp, tatăl şi mama ei au divorţat, pe 4 noiembrie 1969. Fata a fost crescută apoi doar de Virgie şi de mătuşa Elaine. Încă de când era doar un copil, Vickie le spunea tuturor că vreă să fie următoarea Marilyn Monroe. A început însă de jos. S-a angajat chelneriţă la fast-food-ul „Jim's Krispy Fried Chicken” din Mexia. Acolo l-a cunoscut pe Billy Wayne Smith, care era bucătar. Îndrăgostindu-se de acesta, s-a căsătorit cu el pe data de 4 aprilie 1985, când ea avea doar 17 ani iar Billy - numai 16. Pe 22 ianuarie 1986, a venit pe lume şi rodul dragostei lor, băieţelul Daniel Wayne Smith. Vickie şi Billy s-au despărţit însă un an mai târziu. Fata s-a mutat înapoi în Houston, împreună cu fiul ei. Având mare nevoie de bani, s-a angajat la „Wall-Mart”, apoi chelneriţă la „Red Lobster”. Neputând însă să îşi întreţină fiul din acest salariu, a găsit soluţia: s-a angajat dansatoare exotică într-un club de noapte.
Oportunitatea Playboy
Şi se pare că a procedat bine, fiind observată de oamenii lui Hugh Hefner. Mai mult, a fost aleasă chiar să apară pe coperta Playboy din luna mai a anului 1992. A pozat într-o elegantă rochie se seară. În acel moment şi-a căpătat şi o poreclă: „următoarea Marilyn Monroe”, asta pentru că semăna foarte mult cu diva americană. Devenind unul dintre cele mai populare modele Playboy, a hotărât să facă următorul pas în cariera ce se întrevedea: a pozat goală pentru numărul din luna mai al celebrei reviste americane. Mai mult, în 1993 a fost desemnată „Playmate of the year”. Atunci a ales să îşi schimbe numele în Anna Nicole Smith, pentru a „da” mai bine. A semnat apoi un contract cu „Guess?”, o mare companie americană de blugi, job în care a înlocuit-o pe nimeni alta decât frumoasa Claudia Schiffer. A făcut apoi un pictorial nud, tot pentru Playboy, în Beverly Hills. O poză din acest pictorial a fost pusă pe prima pagină a numărului din 22 august 1994 a tabloidului „New York”. Titlul era unul de-a dreptul depravant: „White Trash Nation”. În octombrie 1994, avocatul Annei a intentat un proces tabloidului respectiv, cerând nu mai puţin de cinci milioane de dolari, daune morale pentru defăimarea fetei.
Mariajul cu Marshall
În octombrie 1991, în timp ce dansa la un club de noapte din Houston, fata l-a cunocut pe miliardarul J. Howard Marshall, cu care a început o relaţie. În următorii doi ani, magnatul petrolului i-a făcut Annei o mulţime de cadouri, care de care mai costisitoare, cerând-o totdată de nevastă în nenumărate rânduri. Fata a refuzat de fiecare dată. Până într-un punct. Pe 3 februarie 1993, a divorţat de fostul ei soţ, Billy, şi, pe 27 iunie 1994, a devenit doamna Marshall, la 26 de ani. Presa de scandal din State a profitat de acest lucru şi, în special, de faptul că proaspătul soţ avea nu mai puţn de 89 de ani, şi a lansat o bârfă conform căreia Anna ar fi acceptat cererea în căsătorie nu din dragoste, ci pentru bani. Anna a negat însă cu vehemenţă acese speculaţii, mărturisind că îşi iubeşte cât se poate de mult soţul. La doar un an şi o lună după nuntă, Marshall a murit, pe 4 august 1995, în Houston. Moment în care viaţa Annei avea să se schimb












