Saddam a fost spanzurat - The Hero Saddam Hussein has been executed by hanging !
30 Decembrie 2006
In aceasta dimineata, Saddam Hussein a fost executat prin spanzurare. Fostul dictator al Irakului a fost gasit vinovat pentru moartea, in 1982, a 148 de siiti.
"Executia lui Saddam Hussein s-a incheiat", a anuntat postul de televiziune national Iraqia, adaugand, dupa cateva minute, ca "Saddam Hussein a fost spanzurat, pana la declararea decesului".
Fratele vitreg al lui Saddam Hussein, Barzan al-Tikriti, fost sef al serviciilor de informatii, si fostul presedinte al tribunalului revolutionar, Awad al-Bandar, au fost spanzurati la scurt timp dupa aceea, a precizat postul de televiziune.
Incepand de la ora locala 6.00 (5.00, ora Romaniei), televiziunea irakiana a difuzat versete din Coran, pe fondul unor psalmodieri religioase. In jurul orei 6.30, imaginile statice au fost inlocuite cu cantece si imnuri patriotice.
"Cu moartea lui Saddam Hussein, a fost intoarsa o pagina neagra a istoriei Irakului", conform unui text scris cu rosu, difuzat de televiziunea irakiana.
Saddam Hussein, care a condus autoritar Irakul incepand din 1979 si pana la inlaturarea regimului sau, in aprilie 2003, a fost condamnat la moarte prin spanzurare, printr-o decizie judecatoreasca pronuntata la 5 noiembrie, in urma procesului in care a fost acuzat de masacrarea a 148 de locuitori siiti din Dujail, ucisi ca represalii dupa un atentat esuat comis asupra convoiului prezidential in 1982.
Al-Tikriti si al-Bandar au fost si ei condamnati la moarte in urma procesului care a inceput la 19 octombrie 2005 si s-a incheiat la 27 iulie 2006, in fata Inaltului tribunal penal irakian.
Apelul condamnatilor a fost respins marti, 26 decembrie, de o instanta de apel a aceluiasi tribunal, care a precizat ca Saddam si cei doi fosti colaboratori trebuie spanzurati in termen de 30 de zile.
Autoritatile irakiene au vrut sa-l execute pe Saddam inaintea zorilor, care marcheaza inceperea celebrarilor Eid al-Adha, sarbatoarea Sacrificiului. "Cutumele cer ca in timpul sarbatorilor religioase sa nu aiba loc nici o executie", declarase un oficial guvernamental.
In varsta de 69 de ani, Saddam Hussein a fost arestat in decembrie 2003. Moartea sa pune capat tuturor proceselor declansate impotriva sa, inclusiv procesului Anfal, in care era judecat pentru genocid impotriva populatiei kurde si responsabilitate pentru moartea a 180.000 de persoane in perioada 1987-1988.
Guvernul irakian, care a avut sarcina aplicarii sentintei, a pastrat tacerea absoluta in legatura cu spanzurarea fostului lider, dar si cu soarta trupului neinsufletit. Saddam era incarcerat de aproape doi ani intr-un loc secret, intr-o baza militara americana din Bagdad.
Avocatii fostului presedinte au luptat pana in ultimul moment pentru a obtine amanarea executiei, vineri ei cerand justitiei americane sa blocheze transferul acestuia in custodia autoritatilor irakiene.
Intr-o scrisoare adresata poporului irakian, Saddam declara ca moare ca martir, sacrificandu-se pentru poporul sau, caruia i-a cerut sa ramana unit "in fata dusmanilor" americani si iranieni. "Va cer sa nu urati popoarele acestor guverne care ne-au atacat", scria el, urand "viata lunga Irakului, Palestinei, jihadului si mujahedinilor".
Saddam Hussein a fost arestat la 13 decembrie 2003, in apropierea fiefului sau din Tikrit, fiind gasit de fortele americane intr-o ascunzatoare.













